Legea nr. 16 din 2000

LEGEA nr. 16 din 6 martie 2000

privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Organizaţiilor de Pensionari şi al Persoanelor Vârstnice

EMITENT:
Parlamentul

PUBLICAT ÎN:
Monitorul Oficial nr. 866 din 23 septembrie 2020


Data Intrarii in vigoare: 23 Septembrie 2020

————————————————————————-

 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 16/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 12 august 2020.

  Legea nr. 16/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 18 martie 2014.

 

CAP. I
Dispoziţii generale

  ART. 1

  (1) Consiliul Naţional al Organizaţiilor de Pensionari şi al Persoanelor Vârstnice este organism autonom, de interes public şi naţional, constituit în scopul realizării dialogului social la nivel naţional şi local dintre organizaţiile pensionarilor şi persoanele vârstnice şi autorităţile publice.

  (2) Consiliul Naţional al Organizaţiilor de Pensionari şi al Persoanelor Vârstnice, denumit în continuare Consiliul Naţional, are rol consultativ în stabilirea şi aplicarea politicilor care privesc protecţia drepturilor şi libertăţilor pensionarilor şi ale persoanelor vârstnice.

  (3) Iniţiatorii proiectelor de acte normative care privesc pensionarii şi/sau persoanele vârstnice au obligaţia să solicite avizul Consiliului Naţional, care este consultativ.

  ART. 2

  Consiliul Naţional este persoană juridică română, fără scop lucrativ, cu sediul în municipiul Bucureşti.

  ART. 3

  Consiliul Naţional se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor prezentei legi, precum şi ale regulamentului propriu de organizare şi funcţionare.

  ART. 4

  În sensul prezentei legi, prin organizaţie a pensionarilor şi a persoanelor vârstnice se înţelege asociaţia constituită şi/sau care funcţionează în conformitate cu prevederile Legii nr. 502/2004privind asociaţiile pensionarilor, cu modificările ulterioare, şi care desfăşoară activităţi pentru realizarea scopurilor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 502/2004, cu modificările ulterioare.

CAP. II
Atribuţiile Consiliului Naţional

  ART. 5

  Consiliul Naţional are, în principal, următoarele atribuţii:

  a) sprijină instituţiile statului în aplicarea recomandărilor Adunării Mondiale privind Îmbătrânirea;

  b) propune Guvernului programe privind ameliorarea continuă a condiţiilor de viaţă a persoanelor vârstnice;

  c) urmăreşte aplicarea reglementărilor legale privind persoanele vârstnice şi sesizează organele competente despre abaterile constatate;

  d) formulează teme de cercetare şi contractează elaborarea de studii sociologice privind viaţa persoanelor vârstnice cu instituţii şi unităţi specializate în domeniu, realizează analize proprii şi elaborează puncte de vedere referitoare la îmbunătăţirea nivelului de trai al persoanelor vârstnice;

  e) avizează proiecte de acte normative care privesc persoanele vârstnice, avizul fiind consultativ;

  f) sprijină organizarea asociativă a persoanelor vârstnice şi participarea lor activă la viaţa socială;

  g) reprezintă persoanele vârstnice din România în relaţiile cu organizaţii similare din alte ţări sau cu organizaţii internaţionale ale persoanelor vârstnice;

  h) participă, în calitate de reprezentant al societăţii civile privind persoanele vârstnice, în grupuri de lucru, consilii şi comitete organizate la nivel naţional, local şi în cadrul ministerelor, al agenţiilor şi al instituţiilor asimilate acestora, alături de alţi parteneri sociali şi guvernamentali, care analizează şi propun măsuri ce privesc îmbunătăţirea nivelului de trai al persoanelor vârstnice;

  i) informează semestrial sau ori de câte ori este nevoie Preşedintele României, prim-ministrul, conducerile celor două Camere ale Parlamentului, organele administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale, în legătură cu apariţia unor fenomene sociale care impun elaborarea unor acte normative;

  j) întreţine relaţii permanente de colaborare cu reprezentanţii mass-mediei, pentru informarea populaţiei cu privire la problematica persoanelor vârstnice.

 

CAP. III
Organizarea şi structura Consiliului Naţional

  ART. 6

  Plenul Consiliului Naţional are următoarea componenţă:

  a) preşedinţii federaţiilor naţionale reprezentative ale pensionarilor şi ai asociaţiilor naţionale reprezentative ale pensionarilor militari şi ale veteranilor de război;

  b) câte un reprezentant, la nivel de secretar de stat, din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Ministerul Culturii, desemnat prin ordin al ministrului;

  c) preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, al Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, al Institutului Naţional de Statistică, precum şi directorul general al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii din subordinea Academiei Române;

  d) preşedinţii consiliilor judeţene ale pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respective al municipiului Bucureşti.

  ART. 7

  (1) Consiliul Naţional are un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi.

  (2) Preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Naţional se aleg de către plen pe o perioadă de 4 ani, dintre membrii prevăzuţi la art. 6 lit. a).

  (3) Mandatul de preşedinte, respectiv de vicepreşedinte al Consiliului Naţional poate fi reînnoit o singură dată.

  (4) Preşedintele Consiliului Naţional este şi preşedintele comisiei permanente.

  (5) Vicepreşedinţii Consiliului Naţional sunt şi vicepreşedinţii comisiei permanente.

  ART. 8

  (1) Pot dobândi calitatea de membru al Consiliului Naţional persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii:

  a) au cetăţenie română şi domiciliul în România;

  b) au capacitate deplină de exerciţiu;

  c) nu au suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.

  (2) Nu poate dobândi calitatea de membru al Consiliului Naţional persoana care deţine o funcţie în structura de conducere a unei organizaţii constituite potrivit legislaţiei în vigoare, alta decât cea prevăzută de Legea nr. 502/2004, cu modificările ulterioare, şi care desfăşoară activităţi prestatoare de servicii pentru pensionari, cum ar fi cluburi, centre rezidenţiale, servicii financiare, case de ajutor reciproc, sau activităţi de îngrijire la domiciliu.

  ART. 9

  (1) Durata mandatului membrilor Consiliului Naţional este de 4 ani.

  (2) Mandatul membrilor poate fi reînnoit, cu respectarea prevederilor art. 7 alin. (3) şi a condiţiilor prevăzute la art. 8.

  ART. 10

  (1) Consiliul Naţional se consideră legal constituit la data la care două treimi din numărul membrilor săi au fost confirmate.

  (2) Până la data constituirii unui nou Consiliu Naţional, dar nu mai târziu de 45 de zile de la încetarea mandatului membrilor, consiliul anterior îşi continuă activitatea.

  ART. 11

  (1) Calitatea de membru al Consiliului Naţional încetează în următoarele situaţii:

  a) la expirarea mandatului;

  b) în caz de deces;

  c) în caz de demisie;

  d) în caz de revocare, pentru persoanele prevăzute la art. 6 lit. b);

  e) în cazul în care nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 8.

  (2) Procedura revocării din calitatea de membru al Consiliului Naţional se stabileşte prin regulamentul propriu de organizare şi funcţionare.

  ART. 12

  În situaţiile prevăzute la art. 11 alin. (1) va fi numit un nou membru, în termen de maximum 45 de zile.

  ART. 13

  Consiliul Naţional are o comisie permanentă alcătuită din:

  a) preşedintele Consiliului Naţional;

  b) 2 vicepreşedinţi;

  c) 10 membri, din care:

  (i) reprezentanţii federaţiilor şi asociaţiilor naţionale reprezentative ale pensionarilor civili, ale militarilor şi ale veteranilor de război, membre ale Consiliului Naţional, altele decât cele din care fac parte persoanele prevăzute la lit. a) şi b);

  (ii) reprezentanţii, la nivel de secretar de stat, din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor Publice, precum şi preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al Institutului Naţional de Statistică.

CAP. IV
Funcţionarea şi conducerea Consiliului Naţional

  ART. 14

  Funcţionarea Consiliului Naţional se asigură de:

  1. plenul consiliului;
  2. comisia permanentă;
  3. preşedinte.

  ART. 15

  (1) Plenul Consiliului Naţional se întruneşte semestrial în sesiuni ordinare şi, ori de câte ori este nevoie, în sesiuni extraordinare, la cererea comisiei permanente ori a cel puţin unei pătrimi din numărul membrilor săi.

  (2) Lucrările plenului se desfăşoară în şedinţe publice, în afara cazurilor expres stabilite de comisia permanentă.

  ART. 16

  Plenul asigură conducerea generală a Consiliului Naţional şi are următoarele atribuţii principale:

  a) alege preşedintele şi cei 2 vicepreşedinţi, în condiţiile prevăzute la art. 7 alin. (2);

  b) alege membrii comisiei permanente;

  c) aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional;

  d) aprobă bugetul anual de venituri şi cheltuieli pentru activitatea proprie, precum şi raportul privind execuţia bugetară;

  e) aprobă raportul anual privind activitatea desfăşurată de membrii săi;

  f) aprobă planul de acţiuni pentru perioada următoare.

  ART. 17

  (1) În exercitarea atribuţiilor sale plenul adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

  (2) Sesiunile plenului se pot desfăşura numai în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor săi.

  (3) Membrii plenului şi ai comisiei permanente nu pot delega votul.

  ART. 18

  (1) Comisia permanentă asigură conducerea Consiliului Naţional în intervalul dintre şedinţele plenului şi adoptă hotărâri cu majoritate calificată de voturi, urmând ca acestea să fie ratificate ulterior de către plen.

  (2) Comisia permanentă se întruneşte în şedinţe de lucru cel puţin o dată pe lună şi are următoarele atribuţii principale:

  a) aduce la îndeplinire hotărârile adoptate de Consiliul Naţional;

  b) adoptă hotărâri între sesiunile plenului, în prezenţa preşedintelui şi a cel puţin 8 membri;

  c) soluţionează problemele curente apărute între sesiunile plenului;

  d) pregăteşte desfăşurarea în bune condiţii a sesiunilor plenului;

  e) aprobă statul de funcţii şi structura organizatorică a secretariatului tehnic.

  f) aprobă Regulamentul-cadru privind organizarea şi funcţionarea consiliilor judeţene ale pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti.

  (3) Modul de lucru al comisiei permanente este stabilit prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional.

  (4) Membrii comisiei permanente beneficiază de o indemnizaţie lunară al cărei cuantum se stabileşte după cum urmează:

  a) indemnizaţia preşedintelui este egală cu salariul de bază stabilit pentru funcţia de conducere de director general gradul I, potrivit anexei nr. VIII cap. II lit. A pct. I subpct. 1 lit. a) nr. crt. 4 din Legea-cadru nr. 153/2017

 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;

  b) indemnizaţia vicepreşedinţilor este în cuantum de 30% din indemnizaţia preşedintelui stabilită conform lit. a);

  c) indemnizaţia celorlalţi membri este în cuantum de 15% din indemnizaţia preşedintelui stabilită conform lit. a).

  ART. 19

  (1) Preşedintele Consiliului Naţional îndeplineşte următoarele atribuţii:

  a) reprezintă Consiliul Naţional în relaţiile cu organele administraţiei publice centrale, cu organizaţii similare internaţionale, precum şi cu terţii;

  b) semnează documentele emise de către Consiliul Naţional;

  c) semnează contractele individuale de muncă ale personalului din cadrul secretariatului tehnic;

  d) conduce sesiunile plenului şi lucrările comisiei permanente;

  e) alte atribuţii stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional.

  (2) Atribuţiile vicepreşedinţilor Consiliului Naţional se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional.

  ART. 20

  (1) În subordinea comisiei permanente funcţionează un secretariat tehnic, care reprezintă aparatul de lucru de specialitate.

  (2) Personalul din cadrul secretariatului tehnic este personal contractual, încadrat în muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Numărul de posturi este de 10, inclusiv funcţiile de conducere.

  (3) Activitatea secretariatului tehnic este condusă de un director şi de un şef birou. Secretariatul tehnic are un contabil şef.

  (4) Salarizarea funcţiilor de conducere se stabileşte la nivelul gradului I al funcţiilor de conducere contractuale similare, prevăzute în anexa nr. VIII cap. II din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

  (5) Salarizarea funcţiilor de execuţie din cadrul secretariatului tehnic se realizează la nivelul prevăzut de lege pentru funcţiile contractuale prevăzute în anexa nr. VIII cap. II din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

  (6) Angajaţii secretariatului tehnic nu pot fi membri ai Consiliului Naţional.

  (7) Atribuţiile secretariatului tehnic sunt stabilite în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional şi se regăsesc în fişele de post ale funcţiilor de conducere, respectiv de execuţie.

  (8) Secretariatul tehnic asigură, în principal:

  a) lucrările de secretariat pentru desfăşurarea activităţii plenului şi a comisiei permanente;

  b) activităţile necesare acţiunilor de relaţionare cu Guvernul, cu instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, cu organizaţii ale societăţii civile care au atribuţii şi preocupări în domeniul protecţiei pensionarilor şi persoanelor vârstnice;

  c) elaborarea de studii şi efectuarea de analize cu privire la condiţiile de viaţă ale pensionarilor şi persoanelor vârstnice;

  d) administrarea şi gestionarea fondurilor pe care le are la dispoziţie, inclusiv cele alocate potrivit legii;

  e) monitorizarea execuţiei bugetare în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat.

  (9) Secretariatul tehnic verifică respectarea aplicării prevederilor art. 22 şi prezintă rezultatele verificării comisiei permanente în scopul validării sau invalidării, după caz, a mandatelor de preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean al pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti.

  (10) Secretariatul tehnic verifică existenţa documentelor privind reprezentativitatea naţională a federaţiilor şi asociaţiilor naţionale reprezentative, membre ale Consiliului Naţional, şi păstrează documentele transmise în acest sens.

  ART. 21

  (1) Consiliul Naţional are dreptul să solicite oricărei persoane juridice de drept public sau privat date şi informaţii necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, potrivit legii, iar acestea au obligaţia să le transmită, cu respectarea normelor legale în vigoare.

  (2) Păstrarea şi folosirea datelor şi a informaţiilor prevăzute la alin. (1) se vor face cu respectarea politicilor de confidenţialitate stabilite de emitent, precum şi de legislaţia specifică în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal.

  ART. 22

  (1) La nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti funcţionează câte un consiliu al pensionarilor şi persoanelor vârstnice, care se constituie din preşedinţii organizaţiilor judeţene ale pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv ale municipiului Bucureşti, cu personalitate juridică, afiliate la una dintre federaţiile naţionale reprezentative ale pensionarilor, membre ale Consiliului Naţional.

  (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), din consiliul judeţean al pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti fac parte şi filialele judeţene ale asociaţiilor naţionale reprezentative ale pensionarilor militari şi cele ale veteranilor de război, membre ale Consiliului Naţional.

  (3) Consiliul judeţean al pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti are următoarele atribuţii:

  a) reprezintă pensionarii şi persoanele vârstnice la acţiunile organizate de autorităţile şi instituţiile administraţiei publice locale;

  b) semnalează autorităţilor administraţiei publice locale apariţia unor probleme de ordin economic şi social cu care se confruntă pensionarii şi persoanele vârstnice;

  c) sesizează organelor competente apariţia unor disfuncţionalităţi cu privire la drepturile pensionarilor şi persoanelor vârstnice reglementate prin lege;

  d) analizează cauzele eventualelor stări conflictuale în care sunt implicaţi pensionarii şi persoanele vârstnice şi face propuneri pentru soluţionarea acestora la serviciile publice şi instituţiile cu atribuţii în domeniu;

  e) se preocupă de soluţionarea problemelor semnalate pe plan local de către pensionari şi persoane vârstnice prin colaborare cu agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, casele teritoriale de pensii, casele de asigurări de sănătate judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;

  f) desemnează reprezentanţii săi în consiliul de administraţie al casei de asigurări de sănătate judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;

  g) colaborează cu autorităţile publice locale la elaborarea de propuneri şi stabilirea de măsuri de interes pentru pensionari şi persoanele vârstnice.

  (4) Conducerea consiliului judeţean al pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti este asigurată de un preşedinte şi un vicepreşedinte.

  (5) Preşedintele consiliului judeţean al pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti este ales de către membrii acestuia la propunerea organizaţiei judeţene a pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv a municipiului Bucureşti cu cel mai mare număr de membri cotizanţi. Organizaţia judeţeană din care face parte preşedintele consiliului judeţean al pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti trebuie să aibă sediul în municipiul reşedinţă de judeţ sau în municipiul Bucureşti, după caz.

  (6) Vicepreşedintele consiliului judeţean al pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti este ales de către membrii acestuia şi nu poate face parte din aceeaşi organizaţie a pensionarilor din care face parte preşedintele.

  (7) Mandatul preşedintelui şi vicepreşedintelui consiliului judeţean al pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti este de 4 ani şi poate fi reînnoit o singură dată.

  (8) Funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean al pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti nu poate fi ocupată de persoane care deţin funcţii de conducere sau sunt membri în cadrul unor organisme care nu sunt organizate sau nu funcţionează în conformitate cu prevederile Legii nr. 502/2004, cu modificările ulterioare.

  (9) Modul de lucru al consiliului judeţean al pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti se stabileşte prin Regulamentul propriu de organizare şi funcţionare, elaborat conform Regulamentului-cadru prevăzut la art. 18 alin. (2) lit. f).

  (10) Preşedintele consiliului judeţean al pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti beneficiază trimestrial de o indemnizaţie la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, iar vicepreşedintele beneficiază de o indemnizaţie trimestrială în cuantum de 75% din acesta.

 

  ART. 23

  Autorităţile administraţiei publice locale vor sprijini consiliile judeţene ale pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti, precum şi Consiliul Naţional, în vederea repartizării sediilor necesare desfăşurării activităţii acestora.

 

CAP. V

Finanţarea activităţilor

 

  ART. 24

  (1) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Consiliului Naţional şi ale consiliilor judeţene ale pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti se asigură din donaţii, sponsorizări, alte activităţi nonprofit, realizate în condiţiile legii, precum şi din transferuri de la bugetul de stat care se prevăd în bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

  (2) Fondurile alocate de la bugetul de stat sunt destinate următoarelor categorii de cheltuieli:

  a) cheltuieli de personal, materiale şi capital pentru secretariatul tehnic al Consiliului Naţional;

  b) plata indemnizaţiilor membrilor comisiei permanente a Consiliului Naţional, precum şi ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene ale pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti;

  c) cheltuieli de transport, diurnă şi cazare pentru membrii Consiliului Naţional, în cuantumurile stabilite de dispoziţiile legale;

  d) cheltuieli materiale şi servicii pentru funcţionarea Consiliului Naţional, precum şi a comisiei permanente şi a consiliilor judeţene ale pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti;

  e) cheltuieli de capital pentru dotarea Consiliului Naţional şi a consiliilor judeţene ale pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti.

  (3) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în calitate de ordonator principal de credite, asigură Consiliului Naţional fondurile necesare efectuării cheltuielilor prevăzute la alin. (2), care vor fi justificate potrivit legii.

  (4) Preşedintele Consiliului Naţional şi preşedinţii consiliilor judeţene ale pensionarilor şi persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti răspund de cheltuirea sumelor alocate de la bugetul de stat, potrivit destinaţiilor reglementate la alin. (2).

 

CAP. VI
Dispoziţii finale

 

  ART. 25

  (1) În înţelesul prezentei legi, prin federaţie naţională reprezentativă a pensionarilor se înţelege organizaţia cu atribuţii de reprezentare a pensionarilor, înfiinţată şi/sau care funcţionează conform Legii nr. 502/2004, cu modificările ulterioare, şi care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

  a) are minimum 75.000 de membri cotizanţi;

  b) are în structura ei cel puţin 20 de organizaţii judeţene, inclusiv în municipiul Bucureşti;

  c) desfăşoară în mod constant acţiuni de ajutorare a pensionarilor şi persoanelor vârstnice dezavantajate.

  (2) Sunt exceptate de la obligaţia îndeplinirii condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. a) asociaţiile naţionale reprezentative ale pensionarilor militari şi cele ale veteranilor de război.

  NOTĂ:

  Reproducem mai jos prevederile art. II din Legea nr. 170/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 16/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 12 august 2020, care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 16/2000

 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii actului modificator:

  ”

ART. II

  Prevederile art. 19 alin. (5) şi art. 22 alin. (4) şi (5)*) din Legea nr. 16/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice, republicată, astfel cum au fost modificate prin prezenta lege, se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii următoare intrării în vigoare a prezentei legi, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.”

  *) Art. 19 alin. (5) a devenit art. 18 alin. (4) şi art. 22 alin. (4) şi (5) a devenit art. 20 alin. (4) şi (5) în forma republicată a Legii nr. 16/2000.

  —-